joi, 3 aprilie 2008
Arsenal - Liverpool 1-1 Champions League
Cele două echipe, care se întâlnesc de trei ori în mai puţin de o săptămână, au încheiat la egalitate un meci-spectacol, care s-a disputat parcă pe Fast Forward.
Momentele de fotbal total s-au derulat pe tot parcursul meciului, cu o cursivitate demnă de un rezumat cu cele mai importante faze.
Arsenal a deschis scorul la jumătatea primei reprize, prin Adebayor. Acesta a marcat cu capul, deşi era înconjurat de jucătorii lui Liverpool, după un corner bătut de olandezul Van Persie.
Echipa lui Rafa Benitez a egalat aproape imediat, prin golul înscris de alt olandez, Kuyt, dar meritul aproape total îi revine căpitanului "cormoranilor", Steven Gerrard.
Mulţumită cu rezultatul, Liverpool a adoptat o tactică mult mai defensivă în repriza a doua, însă chiar şi aşa, Arsenal putea marca de cel puţin două ori. Prima oară, dacă arbitrul olandez Vink vedea faultul clar în careu la Hleb şi dacă Bendtner nu scotea de pe linia porţii lui Liverpool lovitura de cap a lui Fabregas.
Liverpool şi Arsenal se întâlnesc sâmbătă, în Premier League, şi din nou marţi, pentru meciul în care se decide cine merge în semifinalele Champions League.
SURSA: WWW.PROTV.RO
Lista mea de bloguri
-
-
Știrile zilei – 18 iunie 2026Acum o zi
-
-
-
-
Vaza potrivită pentru un buchet de trandafiri sclipitoriAcum 2 săptămâni
-
Dragă AmzaAcum o lună
-
-
-
-
ArchivedAcum 3 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 4 ani
-
Hello world!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 14 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 17 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Urmariti LIVE VIDEO: Stirile PRO TV de la ora 19:00 , emisiune prezentata de Andreea Esca azi de la ora 19:00 pe PRO TV. Click aici pentru a...
-
A aparut numarul 25 ENCICLOPEDIA "Adancurile Pamantului" de la editura DeAGOSTINI. Enciclopedia se adreseaza copiilor, fiind ex...
-
Urmariti LIVE VIDEO:Iubire si Onoare astazi 07.02.2011 episodul 61, de la ora 20:30 pe Acasa TV. Click aici pentru a urmari live video seria...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Stirile Antena 1 de la ora 19:00 , emisiune din 25.07.2011 prezen...
-
dragoste dulce amara episodul 90, dragoste dulce amara episodul 90, dragoste dulce amara episodul 90 , dragoste dulce amara episodul...
-
Si in saptamana care tocmai s-a incheiat 31martie-5aprilie televiziunile Media Pro nu au concurent. Astfel pe locul unu este Pro...
-
intalnirea inimilor episoadele 289 si 290, intalnirea inimilor episoadele 289 si 290, intalnirea inimilor episoadele 289 si 290, int...
-
Elena Udrea a facut aceste precizari pe blogul propriu, unde a lansat, de altfel, si cateva acuzatii impotriva liderilor opozitiei, Victo...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Acces Direct , emisiune prezentata de Simona Gherghe azi de la ora 17:00 pe Antena 1. Click aici pentru a urmari live v...




Response to "Arsenal - Liverpool 1-1 Champions League"
Leave A Reply