joi, 20 august 2009

DIGISPORT VA TRANSMITE LIVE Steaua-St. Patrik's, DE LA ORA 20:30

Posted on 16:34 by Cioara Andrei

România fotbalistică face azi primul pas către o premieră istorică pentru fotbalul din Europa Centrală şi de Est, putând deveni prima ţară care va avea calificate în grupele Europa League toate cele patru echipe înscrise în competiţie.

Steaua, Dinamo, CFR Cluj şi FC Vaslui vor scrie istorie în Europa dacă se vor califica in corpore în grupele Europa League, moştenitoarea „defunctei” UEFA. Având, cu excepţia moldovenilor, adversari relativ accesibili, România ar putea deveni astfel prima ţară din fostul spaţiu comunist care-şi califică în grupe toate cele patru echipe înscrise în competiţie, în cele cinci sezoane care s-au scurs de la adoptarea noului sistem de competiţie.
Interesant este că şi în sezonul 2005-2006, primul în care în Cupa UEFA s-au jucat grupe, Liga I a avut toate reprezentantele în această fază, însă a fost vorba doar de trei echipe, Steaua, coborâtă din play-off-ul Ligii Campionilor, unde a fost învinsă de Rosenborg, Dinamo şi Rapid.

BOOM-UL DIN 2005-2006

Sezonul 2005-2006 a reprezentat un adevărat boom pentru fotbalul de club din estul Europei. Astfel, pe lângă cele trei echipe româneşti, în faza grupelor Cupei UEFA s-au mai calificat trei formaţii (ŢSKA Sofia, Levski şi Litex Loveci), din cele patru înscrise de Bulgaria, tot atâtea (Lokomotiv Moscova, ŢSKA Moscova şi Zenit St. Petersburg) din Rusia, care a avut tot patru echipe la start, şi două din cele trei echipe înscrise de Ucraina (Dnepr şi Şahtior). Dintre ţările mai sus amintite, doar România a trecut de faza grupelor cu toate echipele...
Numai Cehia şi Rusia au mai avut şansa de a avea patru echipe din patru calificate în grupele UEFA, în sezonul 2005-2006, respectiv 2007-2008, având însă câte un „rateu” în ultimul tur.
Acesta ar fi şi un excelent prilej de revanşă după dezastrul din sezonul trecut, atunci când în turul decisiv pentru accederea în grupele Cupei UEFA am avut nu mai puţin de cinci echipe. Numai că Dinamo (0-1 şi 0-0 cu Nijmegen), Poli Timişoara (1-2 şi 0-1 cu Partizan Belgrad), Rapid (0-1 şi 1-1 cu Wolfsburg), Unirea Urziceni (0-0 şi 0-2 cu Hamburg) şi FC Vaslui, calificată din UEFA Intertoto (0-0 şi 1-1, pe teren propriu, cu Slavia Praga) au înregistrat un bilanţ mizerabil: patru remize şi şase înfrângeri. Doar Steaua şi CFR Cluj au reprezentat România, dar în grupele Ligii Campionilor.

63 de meciuri în cupele europene a acumulat până acum stelistul Petre Marin, cele mai multe din Liga I

5 echipe ar putea avea România în Europa League, având în vedere rezultatul primei manșe dintre Timișoara și Stuttgart din play-off-ul Ligii Campionilor


"Hai în Europa!"
Alina Dumitru, de cinci ori campioană europeană, este cea care îi îndeamnă pe români să realizeze un record istoric. Cinci echipe din cinci posibile în grupele Europa League. Campioana olimpică a pozat pentru ProSport la Cluj cu steagurile celor patru echipe care se bat azi în play-off-ul Europa League. Poli Timişoara va fi automat calificată în grupe dacă va pierde calificarea în dauna celor de la VfB Stuttgart.


sursa: ProSport

Response to "DIGISPORT VA TRANSMITE LIVE Steaua-St. Patrik's, DE LA ORA 20:30"

Leave A Reply

Lista mea de bloguri

Media

Postări populare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

TRAFIC 2

livescore in

promovare