vineri, 7 august 2009

Tragerea la sorti a adversarilor din play-off-ul europa league al echipeor Steaua, Dinamo, CFR Cluj și SC Vaslui

Posted on 14:15 by Cioara Andrei


UEFA a efectuat în această dimineaţă repartizarea celor 76 de formaţii calificate în play-off-ul Europa League în şase grupe a câte 10 echipe, respectiv două grupe a câte 8 echipe, procedură obişnuită înaintea tragerii la sorţi a meciurilor, care va avea loc la ora 14:30 şi la care CFR Cluj, Steaua şi Dinamo vor fi în urna capilor de serie, în timp ce bila cu numele lui FC Vaslui va fi introdusă în cea a outsiderilor.

Astfel, CFR Cluj a fost plasată în grupa a 5-a , iar adversara clujenilor din play-off se va alege dintre Brondby Copenhaga (Danemarca), Tromso (Norvegia), Sivasspor (Turcia), Slovan Bratislava (Slovacia), FK Sarajevo (Bosnia).

La rându-i, Steaua a fost repartizată în grupa a 6-a, urmând ca sorţii să-i aleagă rivala din play-off dintre Genoa (Italia), Rapid Viena (Austria), Nacional (Portugalia), St. Patrick’s (Irlanda), Maribor (Slovenia)

Dinamo
, care a fost desemnată în grupa a 7-a, va putea întâlni în play-off una dintre echipele Slovan Liberec (Cehia), Guingamp (Franţa), Sion (Elveţia), Sturm Graz (Austria)

În sfârşit, FC Vaslui, plasată în grupa a 8-a, va juca în play-off cu una dintre echipele Benfica (Portugalia), Valencia (Spania), AEK Atena (Grecia), Slavia Praga (Cehia)

Meciurile din cadrul play-off-ului Ligii Europa vor avea loc în zilele de 20 august (turul) şi 27 august (returul), echipele câştigătoare urmând să intre în grupele competiţiei.

























































































































































sursa: ProSport

Response to "Tragerea la sorti a adversarilor din play-off-ul europa league al echipeor Steaua, Dinamo, CFR Cluj și SC Vaslui"

Leave A Reply

Lista mea de bloguri

Media

Postări populare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

TRAFIC 2

livescore in

promovare