marți, 25 ianuarie 2011
TVR Info are un director nou

Carla Tompea a câştigat concursul organizat de Televiziunea Română pentru ocuparea postului de director al TVR Info, un post TV coordonat încă de la lansarea lui, în 2008, de Cristina Leorenţ, care a declarat pentru MEDIAFAX că va da în judecată TVR din cauză că nu a putut participa la concurs.
Carla Claudia Tompea este redactor-şef al Redacţiei Ştiri de la TVR Iaşi. Ea a fost declarată admisă la concursul care a avut loc, în data de 21 ianuarie, pentru ocuparea postului de Director (Departament) - TVR Info. Eventualele contestaţii se vor depune până marţi, ora 18.00, la Registratura Societăţii Române de Televiziune (SRTv), potrivit unui anunţ postat pe site-ul Televiziunii Publice.
Comisia de evaluare a fost formată din: Dan Radu (preşedintele comisiei), Cezar Ion, Anca Lăzărescu, Ioana Avădani, Anca Fusariu, Mihai Rădulescu şi Sorin Rada (ultimii doi din partea sindicatelor din Televiziunea Română), potrivit unor surse din TVR.
În afară de Carla Tompea, la postul de director al TVR Info a concurat şi Răzvan Mitroi, potrivit surselor.
Pe de altă parte, Cristina Leorenţ - cea care a coordonat TVR Info încă de la înfiinţare, pe 31 decembrie 2008 - nu a putut participa la concursul pentru ocuparea funcţiei de director al TVR Info, candidatura sa fiind respinsă din cauză că nu ar fi îndeplinit criteriile privind experienţa managerială (de minimum 3 ani), impuse în anunţul concursului, potrivit surselor.
În mod concret, conform surselor, Cristina Leorenţ a făcut o cerere de derogare de la condiţiile de înscriere în concurs, întrucât una din condiţii era aceea că persoanele interesate trebuie să aibă o experienţă managerială de trei ani. Departamentul Resurse Umane din TVR şi membrii comisiei de concurs au considerat însă că dosarul de candidatură al Cristinei Leorenţ nu îndeplineşte condiţiile de concurs, din cauză că aceasta a coordonat TVR Info mai puţin de trei ani, iar poziţia de "coordonator al proiectului" nu există în Codul Ocupaţiilor din România şi nici în Contractul Colectiv de Muncă al SRTv. Potrivit aceloraşi surse, nici experienţa de producător a Cristinei Leorenţ nu a contat pentru candidatura sa la concurs, din cauză că sintagma "producător TV" nu există în Codul Ocupaţiilor din România.
În schimb, Cristina Leorenţ a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a depus o contestaţie pentru că nu i-a fost luată în considerare experienţa ei de producător ca experienţă managerială.
"Din 2006, sunt producător în TVR, iar din aprilie 2008, coordonez TVR Info. Am depus o contestaţie şi o să dau în judecată şi instituţia (TVR, n.r.) şi pe fiecare membru al comisiei de concurs în parte, pentru că este o discriminare. Nu au ţinut cont de legea drepturilor de autor, care spune că producătorul este manager al proiectului. La alte concursuri din TVR s-a luat în considerare experienţa de producător ca experienţă managerială, acum nu s-a mai luat", a declarat Cristina Leorenţ.
Ea a precizat că în momentul de faţă aşteaptă răspunsul oficial la contestaţie şi "mai mult ca sigur în această săptămână" va depune acţiunea în instanţă.
Până la momentul difuzării acestei ştiri, TVR nu a prezentat o poziţie oficială în legătură cu organizarea concursului pentru funcţia de director al TVR Info.
La începutul lunii ianuarie, Televiziunea Română a scos la concurs postul de director al TVR Info. Probele de concurs pentru ocuparea acestei funcţii au fost: notarea proiectului managerial (probă eliminatorie) şi interviul final. Candidaţii au prezentat la înscriere un proiect managerial specific postului, de maximum zece pagini, cu tema: "Proiect de relansare canal TVR Info". Printre cerinţele impuse celor interesaţi de acest post se numărau: studii universitare de licenţă sau echivalente şi experienţă în domeniul editorial al producţiei de televiziune de minimum 5 ani, dintre care managerială de minimum 3 ani.
Ca director al TVR Info, Carla Tompea va trebui să planifice, organizeze, coordoneze şi să răspundă de activitatea TVR Info.
Carla Tompea este redactor-şef al Redacţiei Ştiri de la TVR Iaşi. În 1990 a devenit cel mai tânăr colaborator al Studioului de Radio Iaşi. La scurt timp a păşit pragul studioului teritorial TVR Iaşi, unde a făcut de toate în ale jurnalisticii: de la emisiuni pentru copii la anchete. Proiectul cel mai drag sufletului rămâne magazinul matinal de weekend, "Ceasul deşteptător", de la TVR Iaşi. Totodată, ea a moderat emisiunea "Impact". Carla Tompea a obţinut mai multe distincţii: marele premiu APTR pentru reportajul "La Dunăre", premiul pentru reportaj - anchetă Televest pentru producţia "Contractul". A participat la Festivalul Internaţional Eco-Etno-Film Ohrid, Macedonia, cu filmul "Tăcerea zidurilor anonime", potrivit site-ului TVR.
TVR Info este o televiziune de nişă, centrată pe difuzarea de informaţii utilitare şi pe transmisii live din trafic. TVR Info s-a lansat pe 31 decembrie 2008, de ziua Televiziunii Publice, fiind unul dintre canalele înfiinţate de fostul şef al Televiziunii Române, Alexandru Sassu. TVR Info emite 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Canalul are acoperire naţională şi se adresează unui public activ, din toate categoriile de vârstă.
Într-un interviu acordat MEDIAFAX pe 1 iulie 2010, imediat după numirea în funcţia de preşedinte-director general al Televiziunii Publice, Alexandru Lăzescu a spus că "TVR Info nu are niciun fel de identitate". "În forma actuală, TVR Info nu reprezintă nimic interesant, să zicem. Deci ar trebui regândit. Vreau să fac o analiză, să văd cât sunt bugetele, cum arată lucrurile, dar e limpede că avem o problemă acolo, că el nu are nicio identitate. Bănuiesc că nici dumneavoastră nu vă spune nimic, decât că mai dai şi vezi cum mai circulă maşinile pe acolo şi cum este vremea, dar asta le dai de umplutură, nu poţi să faci un canal", spunea la momentul respectiv Alexandru Lăzescu.
sursa: Mediafax
Lista mea de bloguri
-
Știrile zilei – 2 aprilie 2026Acum 3 ore
-
-
-
Observator astronomic deschisAcum o săptămână
-
-
Minunata lume nouă. A se vedea.Acum 5 luni
-
-
-
-
-
ArchivedAcum 2 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 4 ani
-
Hello world!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 13 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Urmariti LIVE VIDEO: Stirile PRO TV de la ora 19:00 , emisiunea din 06.03.2011 prezentata de Oana Andoni azi de l...
-
Preşedinţia a reclamat la CNA Antena 3 pentru emisiunea "La Ordinea Zilei" din 12 ianuarie, în care Traian Băsescu a fost acuzat...
-
Anjana, un cimpanzeu de doi ani si jumatate, surprins într-un moment tandru, în timp ce are grija de cel mai bun prieten al lui, un pui de t...
-
Joi încep grupele Europa League, în direct la ProTV şi Sport.ro. La ora 20:00 e Salzburg-Manchester City, la 22:00 Liverpool-Steaua pe ProT...
-
Primavara aduce cu ea schimbari in structura si decorul „Povestirilor adevarate”. Emisiunea prezentata de Ioana Maria Moldovan isi schimba, ...
-
Legendele palatului - prinţul Jumong episodul 73 din 03.03.2011 VIDEO Vezi mai multe peTeava.ro Vezi ma...
-
Legendele palatului - prinţul Jumong episodul 77 din 09.03.2011 VIDEO Vezi mai multe peTeava.ro Vezi ma...
-
Iubire si Onoare Episodul 76 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 76 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 76 VIDEO ONLINE
-
TVR 1 a fost lider de audienta vineri seara pe toate segmentele de public cu transmisia in direct, de la Piatra Neamt, a partidei de fotbal...
-
Răzvan Ciobanu a suferit foarte mult după ce afacerea sa din domeniul modei a dat faliment. A fost depresiv, a ajuns să folosească droguri...



Response to "TVR Info are un director nou"
Leave A Reply