marți, 15 februarie 2011
Acasa TV va difuza in premiera serialul turceasc "Promisiunea" din 7 martie
Acasă TV le pregăteşte telespectatorilor o surpriză, din 7 martie. Aceştia vor putea descoperi o nouă lume în super producţia turcească "Promisiunea", ce spune o poveste cutremurătoare despre iubire şi datorie, şi care îi are în rolurile principale pe Serhan Yavas şi Tuba Unsal, doi actori celebri, frumoşi, tineri şi carismatici din Turcia, care vor captiva încă din primul episod.
În Turcia, unde tradiţiile sunt lege, două lucruri trebuie respectate cu sfinţenie: familia şi promisiunea. Un bărbat care duce o viaţă dublă poate fi totuşi un om de onoare. Pentru el, preţul unei promisiuni a fost plătit prea scump, cu ani din viaţă şi nefericire. Între adevăr şi minciună, el vrea să-şi recâştige viaţa şi să-şi croiască propriul destin după voia inimii, chiar dacă cei din jurul lui îi stau împotrivă. Destinul poate fi un joc periculos şi indiferent ce face, e imposibil să nu rănească pe nimeni.
"Promisiunea" este o producţie care a înregistrat un succes uriaş atât în rândul telespectatorilor din ţara de origine, Turcia, cât şi la nivel internaţional, în Bulgaria, Iran, Irak, Kazahstan şi ţări din Orientul Mijlociu.
sursa: Libertatea
Lista mea de bloguri
-
Români românind: o oră a duratAcum 3 ore
-
-
-
-
Minunata lume nouă. A se vedea.Acum o lună
-
-
-
-
-
Produse de igien pentru animale de companieAcum 10 luni
-
ArchivedAcum 2 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 3 ani
-
Hello world!Acum 3 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 13 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Urmariti LIVE VIDEO: Schimb de Mame , emisiunea din 06.03.2011 azi de la ora 20:30 pe Prima TV. Click aici pentru a urmari live video emis...
-
Iubire si Onoare Episodul 83 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 83 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 83 VIDEO ONLINE
-
“La Maruta” a inceput anul cu dreptul. Inca de la prima editie din 2014 in care echipa emisiunii a dezvaluit detalii nestiute de la nunta...
-
Live video : Porto - Rio Ave azi de la ora 20:15. Click aici pentru a urmari live video partida pe net.
-
Iubire Ascunsa episodul 57 din 10.03.2011 VIDEO Episodul 57 part 1 de Kriss19 Episodul 57 part 2 de Kriss19 Episodul 57 part 3 de Kriss19...
-
Iubire si Onoare Episodul 78 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 78 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 78 VIDEO ONLINE Episodul 78 pe iubiresionoare.a...
-
ONLINE VIDEO: Iubire si Onoare episodul 3 VIDEO . Ramai aici pentru a urmari video online serialul romanesc "Iubire si Onoare" epi...
-
Ediţia tipărită de luni a ProSport va publica, în premieră, contractul falsificat de un preşedinte de club din Liga 1! Vezi cum şi-a păcăli...



Response to "Acasa TV va difuza in premiera serialul turceasc "Promisiunea" din 7 martie"
Leave A Reply