luni, 28 februarie 2011
Catalin Maruta i-a factu o farsa cantaretei Carmen Serban
Carmen Şerban a trecut pe lista artiştilor păcăliţi de Cătălin Măruţa. Cântăreaţa de muzică de petrecere i-a primit în apartamentul său din Bucureşti pe membrii echipei de filmare a Pro TV-ului, cu intenţia de a realiza un reportaj despre vestimentaţiile sale de scenă.
În timp ce cameramanul filma dressingul cântăreţei, focalizând pe rochiile de designer şi pe colecţia ei de pantofi, şi în timp ce reporterul îi adresa întrebări despre originea şi detaliile vestimentaţiei sale, la uşa apartamentului a sunat un angajat al unei pizzerii din apropiere. Carmen a deschis uşa şi a rămas uimită să constate că în pragul casei sale a apărut un tânăr cu 20 de cutii de pizza, în condiţiile în care ea nu comandase nimic.
La început, a dorit să explice calm că este vorba de o greşeală însă reprezentantul pizzeriei a început să insiste ca artista să plătească comanda. Înfuriată de situaţia creată, mai ales că în casă se aflau musafiri, Carmen i-a retezat scurt insistenţele acestuia. Surpriza cea mare a intervenit atunci când curierul şi-a desconspirat identitatea, el fiind de fapt Cătălin Măruţă. Prezentatorul emisiunii "Happy Hour" i-a adus cântăreţei un tort în formă de permis de conducere, cu ocazia zilei de naştere a acesteia (2 martie). Ideea tortului a venit după ce solista a rămas fără carnetul de conducere, fiind oprită de Poliţie în luna ianuarie conducând cu 101 km/h în localitate.
sursa: Libertatea
Lista mea de bloguri
-
-
-
-
-
-
Vaza potrivită pentru un buchet de trandafiri sclipitoriAcum o săptămână
-
Dragă AmzaAcum o lună
-
-
-
-
ArchivedAcum 3 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 4 ani
-
Hello world!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 14 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 17 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Antrenorul principal Gheorghe Mulţescu a anunţat astazi rezilierea contractului cu Dinamo. " Pentru mine, obiectivul a fost locul 2. M...
-
A aparut ENCICLOPEDIA Disney pentru copii, care este de mare folos si cadrelor didactice care lucreaza cu elevi mai mici sau cu nevoi spec...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Stirile PRO TV de la ora 19:00 , emisiune prezentata de Andreea Esca azi de la ora 19:00 pe PRO TV. Click aici pentru a...
-
Asa cum in urma cu ceva timp am publicat o ampla colectie de fotografii cu orasul Petrosani de acum mai bine de 100 de ani aici , acum...
-
8. 19. 46. 31. 15. 11 noroc: 5.0.9.8.7.8.4 Urmatoarea extragere Loto 6/49 va avea loc pe data de 27-02-2011. Nu ai avut noroc si vrei sa j...
-
Stirile Antena 1 de la ora 19:00 din 26.07.2011 VIDEO
-
legendele palatului: concubina regelui episoadele 3 si 4,legendele palatului: concubina regelui episoadele 3 si 4,legendele palatului concub...
-
Cum a reuşit Nicoleta Luciu să-şi menţină silueta de invidiat, chiar şi după ce a născut? Ei bine, ea câştigă lupta cu kilogramele în plus...
-
Urmariti LIVE VIDEO:Iubire si Onoare astazi 07.02.2011 episodul 61, de la ora 20:30 pe Acasa TV. Click aici pentru a urmari live video seria...



Response to "Catalin Maruta i-a factu o farsa cantaretei Carmen Serban"
Leave A Reply