joi, 17 februarie 2011
Cristi Brancu va fi tata, nevasta lui Oana Turcu este insarcinata!
Oana Turcu şi Cristian Brancu vor deveni părinţi anul acesta. Prezentatorii emisiunii "Confidenţial", de la Antena 2, au aflat vestea cea mare imediat după ce s-au întors dintr-o vacanţă la celebra Laguna Albastră.
![]()
↑ Cristi Brancu şi Oana Turcu au mers la Laguna Albastră, în luna noiembrie a anului trecut
Vacanţa i-a fost oferită Oanei chiar de Cristi, soţul ei, cu ocazia zilei ei de naştere. S-a întâmplat în luna noiembrie a anului trecut. Au plecat în Canaria, de unde au luat vaporaşul către Laguna Albastră, locul în care celebra Brooke Shields şi-a făcut debutul în film, în producţia cu acelaşi nume.
Vestea cea mare, că Oana a rămas însărcinată, au aflat-o chiar de Crăciun. Oana şi Cristi au preferat să păstreze secretul despre sarcina Oanei, până când s-ar fi convins că lucrurile vor decurge bine, medical, pentru mămică şi copilaş.
"Da, e adevărat, trăim un vis"
Sarcina Oanei a strâns şi mai mult legătura dintre cei doi soţi. Cristi este foarte tandru şi drăgăstos cu Oana, pupând-o, în fiecare seară, pe burtică.
Informaţia, ajunsă la urechile noastre din surse medicale, a fost confirmată, marţi seară, chiar de Cristi Brancu, la Gala Femeilor de Succes, eveniment care a avut loc în Bucureşti. “Da, e adevărat. Trăim un vis început în Laguna Albastră şi sperăm ca totul să fie perfect, pentru ca în vară să avem un copil!”, ne-a declarat Brancu. Prezentatorul de la Antena 2 a fost la eveniment alături de soţia sa, care a şi primit din partea organizatorilor un premiu special, pentru afaceri şi televiziune.
sursa: Libertatea
Lista mea de bloguri
-
-
-
Asteroizi în 2026Acum 22 de ore
-
-
Minunata lume nouă. A se vedea.Acum o lună
-
-
-
-
-
Produse de igien pentru animale de companieAcum 10 luni
-
ArchivedAcum 2 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 3 ani
-
Hello world!Acum 3 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 13 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Urmariti LIVE VIDEO: Schimb de Mame , emisiunea din 06.03.2011 azi de la ora 20:30 pe Prima TV. Click aici pentru a urmari live video emis...
-
“La Maruta” a inceput anul cu dreptul. Inca de la prima editie din 2014 in care echipa emisiunii a dezvaluit detalii nestiute de la nunta...
-
Iubire si Onoare Episodul 78 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 78 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 78 VIDEO ONLINE Episodul 78 pe iubiresionoare.a...
-
Live video : Dinamo - FCM Targu Mures azi de la ora 20:00. Click aici pentru a urmari live online partida pe net.
-
Iubire Ascunsa episodul 57 din 10.03.2011 VIDEO Episodul 57 part 1 de Kriss19 Episodul 57 part 2 de Kriss19 Episodul 57 part 3 de Kriss19...
-
Ediţia tipărită de luni a ProSport va publica, în premieră, contractul falsificat de un preşedinte de club din Liga 1! Vezi cum şi-a păcăli...
-
Meciul tur dintre Steaua şi Motherwell, ce se va disputa joi de la ora 20.45, va fi transmis în direct de către Pro TV. Prima partidă din ...



Response to "Cristi Brancu va fi tata, nevasta lui Oana Turcu este insarcinata!"
Leave A Reply