marți, 8 februarie 2011

Mihai Morar a declarat ca are in telefonul sau peste 2000 de poze si filmulete cu fetele lui

Posted on 15:55 by Cioara Andrei

Din pricina jobului, Mihai Morar petrece foarte puţin timp cu familia. Programul zilnic încărcat îl ţine departe de soţia sa şi de cele două gemene, însă îşi alină dorul cu cele peste 2.000 de fotografii pe care le are stocate în telefonul personal. Realizatorul emisiunii "Răi da' buni" mărturiseşte că nu a ratat nimic de la naşterea fetiţelor şi până acum, la doi ani şi 4 luni.

"Da, am un program încărcat, dar când fetele mele vor fi mari nu voi fi dintre cei care spun că nu ştiu cum i-au crescut copiii, iar el n-a fost de faţă. Sunt un tată care poartă zilnic în telefon peste 2.000 de poze şi filme cu fetele lui, din prima zi şi până acum, la doi ani şi 4 luni. Şi nu am ratat nimic: de la gângurit la prima strângere în mânuţă a degetului mare al tatălui, de la primii paşi la primele cuvinte şi până la ultimele noastre realizări: cântă toată ziua prin casă melodia din intro-ul emisiunii : ‘Vinooooo, Rai, da' buni e în aer", a spus Mihai Morar.


sursa: Libertatea

Response to "Mihai Morar a declarat ca are in telefonul sau peste 2000 de poze si filmulete cu fetele lui"

Leave A Reply

Lista mea de bloguri

Media

Postări populare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

TRAFIC 2

livescore in

promovare