marți, 15 februarie 2011
Părintele Arsenie Papacioc in varsta de 97 de ani internat în spital
Părintele Arsenie Papacioc (97 de ani), considerat de prelați drept cea mai importantă figură bisericească a Dobrogei, a fost internat în spital, aseară, cu probleme urologice.
Medicul urolog care l-a îngrijit şi dus la spital, dr. Viorel Tode, spune că starea de sănătate este stabilă.
„Aseară m-au sunat nişte prieteni să-mi spună că părintele se simte rău. A făcut un blocaj, mai exact, o retenţie completă de urină cu cheaguri. L-am internat în spital, iar de dimineaţă era echilibrat hemodinamic. Urmează să i se facă investigaţii tomografice", a dat lămuriri specialistul.
Operat în urmă cu 12 ani
Dr. Viorel Tode, fostul şef al Secţiei de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, l-a operat pe părintele Arsenie Papacioc în urmă cu 12 ani: „A fost pacientul meu, de aceea m-am ocupat şi acum de el".
Internarea survine la scurtă vreme de la moartea mitropolitului Ardealului Bartolomeu Anania, al cărui duhovnic a fost Papacioc.
Părintele Arsenie Papacioc locuieşte la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol şi este îngrijit de măicuţa Maria. În ultima perioadă, starea de sănătate a părintelui s-a înrăutăţit, maica verificându-i starea de sănătate din oră în oră, zi de zi.
sursa: Adevarul
Lista mea de bloguri
-
Știrile zilei – 23 decembrie 2025Acum 5 ore
-
-
-
-
Minunata lume nouă. A se vedea.Acum o lună
-
-
-
-
-
Produse de igien pentru animale de companieAcum 10 luni
-
ArchivedAcum 2 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 3 ani
-
Hello world!Acum 3 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 13 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Urmariti LIVE VIDEO: Schimb de Mame , emisiunea din 06.03.2011 azi de la ora 20:30 pe Prima TV. Click aici pentru a urmari live video emis...
-
Iubire si Onoare Episodul 83 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 83 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 83 VIDEO ONLINE
-
“La Maruta” a inceput anul cu dreptul. Inca de la prima editie din 2014 in care echipa emisiunii a dezvaluit detalii nestiute de la nunta...
-
Iubire Ascunsa episodul 57 din 10.03.2011 VIDEO Episodul 57 part 1 de Kriss19 Episodul 57 part 2 de Kriss19 Episodul 57 part 3 de Kriss19...
-
Iubire si Onoare Episodul 78 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 78 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 78 VIDEO ONLINE Episodul 78 pe iubiresionoare.a...
-
Live video : Porto - Rio Ave azi de la ora 20:15. Click aici pentru a urmari live video partida pe net.
-
ONLINE VIDEO: Iubire si Onoare episodul 3 VIDEO . Ramai aici pentru a urmari video online serialul romanesc "Iubire si Onoare" epi...
-
Ediţia tipărită de luni a ProSport va publica, în premieră, contractul falsificat de un preşedinte de club din Liga 1! Vezi cum şi-a păcăli...



Response to "Părintele Arsenie Papacioc in varsta de 97 de ani internat în spital"
Leave A Reply