vineri, 9 iulie 2010
Americanii, pe punctul de a descoperi antidotul împotriva SIDA
Un grup de cercetători americani susţin că au descoperit doi anticorpi puternici, capabili să blocheze, în laborator, majoritatea tulpinilor cunoscute ale virusului imunodeficienţei umane (HIV). Potrivit oamenilor de ştiinţă, aceşti anticorpi reprezintă un pas înainte spre un vaccin anti-SIDA eficient.
Cercetările au arătat că cei doi antigeni descoperiţi, numiţi VRCO1 şi VRCO2, par a fi foarte promiţători în împiedicarea infectării celulelor umane în cazul a peste 90 la sută dintre varietăţile de HIV aflate în circulaţie - şi asta, cu o eficacitate fără precedent. În plus, autorii studiului au demonstrat, de asemenea, mecanismul biologic prin care cei doi anticorpi blochează virusul.
"Descoperirea acestor antigeni cu puteri excepţionale de a neutraliza HIV şi analiza care explică modul în care aceştia operează, reprezintă paşi importanţi care vor accelera eforturile noastre pentru a descoperi un vaccin capabil să protejeze eficient oamenii de virusul HIV", spune Anthony Fauci, director al Institutului Naţional pentru Alergii şi Maladii Infecţioase din SUA (NIAID, National Institute of Allergy and Infectious Diseases).Cercetătorii au descoperit cei doi anticorpi, produşi în mod natural de organism, în sângele unei persoane seropozitive. Ei au putut să-i izoleze cu ajutorul unui nou instrument molecular, una dintre proteinele care formează HIV, pe care cercetătorii au modificat-o pentru ca aceasta să se fixeze pe celulele specifice ce produc anticorpii care neutralizează virusul. Această proteină a fost programată să reacţioneze exclusiv la anticorpii specifici locului unde virusul se ataşează de celulele din organismul uman, pe care le infectează.
Cu ajutorul acestor descoperiri, cercetătorii au început să dezvolte compuşii pentru un vaccin care să poată determina sistemul imunitar uman să producă mari cantităţi de anticorpi similari antigenilor VRCO1 şi VRCO2.
29% dintre tineri nu folosesc prezervativul, deoarece au încrederea în partener
Un raport al Asociaţiei Române pentru Promovarea Sănătăţii arată că adolescenţii refuză să folosească prezervativul în procent de peste 16 la sută.
Mai mult, 27 la sută dintre tinerii care şi-au început viaţa sexuală declară ca nu au folosit prezervativul la primul contact sexual, 32 la sută dintre ei motivând că a fost ceva neprevăzut, 29 la sută argumetând încrederea în partener, iar 15 la sută explicând că nici măcar nu s-au gandit să folosească prezervativul.
Dintre cei care s-au protejat la primul contact sexual, 70 la sută au vrut de fapt să evite o sarcină nedorită, în timp ce doar jumătate dintre ei s-au gândit şi la evitarea unei boli cu transmitere sexuală.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion 1.325 de tineri din mediul urban şi rural, în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. Potrivit datelor asociaţiei, aproximativ 62 la sută dintre tineri chestionaţi au declarat că şi-au început viaţa sexuală, în vreme ce 26,6 la sută spun ca nu au făcut acest pas.
Adolescenţii români cred că înţepăturile de ţânţari transmit HIV
Specialiştii au dorit ca prin acestă cercetare să măsoare conoştinţele, atitudinile şi practicile tinerilor legate de infecţia cu HIV, alte infecţii cu transmitere sexuală şi consecinţele practicării sexului neprotejat. Astfel, rezultatele au arătat că 24 la sută dintre tinerii chestionaţi au răspuns că înţepăturile de ţânţari transmit SIDA.
În acelaşi timp, 27 la sută dintre subiecţi au precizat că cele mai multe lucruri despre infecţiile cu transmitere sexuală le-au aflat de la prieteni şi anturaj, 13, 4 la sută de pe internet, 13,2 la sută de la profesori, 11,2 la sută din reviste şi broşuri şi doar 9,8 la sută dintre tineri au indicat drept sursă principală de informaţii privind aceste boli parinţii sau rudele.sursa: Gandul
Lista mea de bloguri
-
-
-
-
-
-
Cateva randuri despre Monarhia A.I., textul lui Mihnea MarutaAcum o săptămână
-
Ce poți să faci cu un simplu NU. Și cu ceva ajutor de la BBCAcum 2 săptămâni
-
Boicotul supermarketurilor – știri la ziAcum 4 săptămâni
-
Produse de igien pentru animale de companieAcum 5 săptămâni
-
ArchivedAcum un an
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 2 ani
-
A gamified warAcum 2 ani
-
Hello world!Acum 3 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 8 ani
-
-
-
-
-
gamesAcum 13 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 4 ani
-
Standard PostAcum 7 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 12 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 13 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 15 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
ONLINE VIDEO: Narcisa Salbatica episodul 58 VIDEO . Ramai aici pentru a urmari video online serialul romanesc "Narcisa Salbatica" ...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Schimb de Mame , emisiunea din 06.03.2011 azi de la ora 20:30 pe Prima TV. Click aici pentru a urmari live video emis...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Stirile Kanal D de la ora 12:30 , emisiunea din 24.02.2011 prezentata de Silvia Ionita azi de la ora 12:30 pe Kanal ...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Acces Direct , emisiune prezentata de Simona Gherghe azi de la ora 17:00 pe Antena 1. Click aici pentru a urmari live v...
-
Iubire si Onoare Episodul 88 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 88 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 88 VIDEO ONLINE
-
Deşi a fost reconfirmat în funcţie imediat după finalul campionatului trecut, Viorel Hizo ar putea fi îndepărtat de la Rapid cu doar câteva ...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Romanii au Talent , emisiunea din 01.04.2011 prezentata de Andi,Andra si Mihai azi de la ora 20:30 pe PRO T...
Response to "Americanii, pe punctul de a descoperi antidotul împotriva SIDA"
Leave A Reply