duminică, 25 iulie 2010
VIDEO: Golurile de la meciul U Cluj-Steaua 1-2
Steaua a reuşit să câştige prima partidă din acest sezon al Ligii 1 şi, totodată, primul meci oficial din "noua eră Piţurcă". Preşedintele de onoare al "roş-albaştrilor", Viorel Păunescu, a declarat că elevii lui Victor Piţurcă au controlat partida şi i-a remarcat pe Cristi Tănase şi Mihai Răduţ.
"Sunt foarte fericit, foarte bucuros, pentru că Steaua a avut din nou, pentru prima dată în ultima vreme posesia mingii mai mare. Am controlat jocul, deşi am avut o perioadă foarte scurtă de pregătire. Am jucat din devieri, dintr-o bucată. Am văzut doi jucători care vor deveni foarte importanţi pentru Steaua: Tănase şi Răduţ. Apărarea s-a mişcat foarte bine, Abrudat a avut o evoluţie excelentă. Era foarte important rezultatul. Am avut emoţii la 0-1, pentru că avem mulţi jucători tineri şi mulţi jucători noi au intrat în echipă dintr-odată", a declarat Viorel Păunescu la Digi Sport.
Steaua a învins Universitatea Cluj, în deplasare, cu 2-1. Golurile au fost înscrise de Claudiu Niculescu (din penalty) pentru gazde, respectiv Dorel Stoica şi Cristi Tănase.
sursa: ProSport
Lista mea de bloguri
-
Știrile zilei – 23 decembrie 2025Acum 2 ore
-
-
-
-
Minunata lume nouă. A se vedea.Acum o lună
-
-
-
-
-
Produse de igien pentru animale de companieAcum 10 luni
-
ArchivedAcum 2 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 3 ani
-
Hello world!Acum 3 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 13 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Urmariti LIVE VIDEO: Schimb de Mame , emisiunea din 06.03.2011 azi de la ora 20:30 pe Prima TV. Click aici pentru a urmari live video emis...
-
Iubire si Onoare Episodul 83 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 83 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 83 VIDEO ONLINE
-
“La Maruta” a inceput anul cu dreptul. Inca de la prima editie din 2014 in care echipa emisiunii a dezvaluit detalii nestiute de la nunta...
-
Iubire si Onoare Episodul 78 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 78 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 78 VIDEO ONLINE Episodul 78 pe iubiresionoare.a...
-
Live video : Porto - Rio Ave azi de la ora 20:15. Click aici pentru a urmari live video partida pe net.
-
Iubire Ascunsa episodul 57 din 10.03.2011 VIDEO Episodul 57 part 1 de Kriss19 Episodul 57 part 2 de Kriss19 Episodul 57 part 3 de Kriss19...
-
ONLINE VIDEO: Iubire si Onoare episodul 3 VIDEO . Ramai aici pentru a urmari video online serialul romanesc "Iubire si Onoare" epi...
-
Ediţia tipărită de luni a ProSport va publica, în premieră, contractul falsificat de un preşedinte de club din Liga 1! Vezi cum şi-a păcăli...


Response to "VIDEO: Golurile de la meciul U Cluj-Steaua 1-2"
Leave A Reply