sâmbătă, 22 ianuarie 2011
Televiziunea infiintata de Honorius Prigoană, a intrat în şomaj tehnic

La doar două luni de când a început primele emisii, televiziunea România Ta, controlată de Honorius Prigoană, a intrat în stand-by.
Cei 184 de angajați ai postului au fost trimiși în șomaj tehnic, până la 1 mai după cum a explicat pentru paginademedia.ro Vlad Ionescu, directorul general al stației.
Vlad Ionescu (foto) spune pentru paginademedia.ro de ce s-a oprit România Ta:
“Postul a intrat în stand-by din motive tehnice, pentru că nu a ajuns aparatura HD. Acum, în mod normal, ea ar trebui să vină, cel târziu, până la 1 mai”.
Canalul România Ta nu și-a întrerupt emisia, dar nu mai difuzează producții proprii de la jumătatea acestei luni.
“Postul a emis în formula cu știri din oră în oră, de pe 15 noiembrie și până pe 15 februarie. Din câte știu eu, televiziunea a fost distribuită prin intermediul platformelor AKTA și UPC digital. În momentul acesta, România Ta emite pe satelit o serie de reportaje cumpărate, atât producții interne, cât și internaționale”, a explicat directorul general al postului.
Echipa redacțională a postului România Ta este formată în proporție de 90% din elevi ai Şcolii de Televiziune şi Film din Bucureşti, coordonată de Vlad Ionescu.
“În ceea ce privește echipa redacțională am mers pe ideea Școlii de Televiziune. Astfel, 160 din cei 184 sunt veniți de la Școala de Televiziune”, a mai spus Vlad Ionescu, directorul general al postului și managerul general al Școlii de Televiziune.
Honorius Prigoană a obținut, pe 12 octombrie, de la CNA licența audiovizuală prin satelit pentru postul România Ta.
sursa: Paginademedia.ro
Lista mea de bloguri
-
-
Știrile zilei – 11 februarie 2026Acum 14 ore
-
-
-
-
Minunata lume nouă. A se vedea.Acum 3 luni
-
-
-
-
-
ArchivedAcum 2 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 3 ani
-
Hello world!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 13 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Urmariti LIVE VIDEO: Schimb de Mame , emisiunea din 06.03.2011 azi de la ora 20:30 pe Prima TV. Click aici pentru a urmari live video emis...
-
Iubire si Onoare Episodul 82 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 82 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 82 VIDEO ONLINE Episodul 82 pe iubiresionoare.a...
-
Autovehiculul românesc 4x4 nu a reuşit de loc să impresioneze la testul Euro NCAP, obţinând doar trei stele, ceea ce situează Dusterul sub...
-
Distracţia este în toi zilele acestea la munte, pe pârtiile de ski, unde 10 concurenţi norocoşi de la Noră pentru Mama se bucură de o bine...
-
In cautarea fericirii episodul 12 din 17.03.2011 VIDEO Vezi mai multe peTeava.ro
-
Neatza cu Razvan si Dani emisiunea din 23.03.2011 VIDEO
-
Informație șocantă: Sorin Dănilescu (36 de ani) s-a sinucis în această dimineață. El s-a aruncat de la etajul 5 al apartamentului în care lo...
-
Intalnirea inimilor episoadele 81 si 82 din 28.02.2011 VIDEO
-
Partidele Dinamo - Unirea Urziceni şi FC Vaslui - FC Timişoara, programate în etapa a VII-a a Ligii I, vor fi conduse de arbitri străini, a ...

Response to "Televiziunea infiintata de Honorius Prigoană, a intrat în şomaj tehnic"
Leave A Reply