luni, 21 februarie 2011
Fiul lui Iurie Darie o acuza pe Anca Pandrea pentru pozele porno de anul trecut
Au trecut aproape cinci luni de când Iurie Darie şi Anca Pandrea s-au lăsat fotografiaţi goi, în pat, mimând un preludiu sexual, iar ecoul acelui gest nu s-a stins nici acum. Fiul actorului, regizorul Ducu Darie, a răbufnit iar şi face acuzaţii grave în revista VIP.
Toţi românii au privit, cu ochii cât cepele, pozele sexy cu Iurie Darie şi Anca Pandrea în patul conjugal, realizatorii TV au disecat subiectul cu poftă, iar fanii celor doi actori au fost de-a dreptul şocaţi.
Singurul care şi-a băgat capul în pământ de ruşine a fost fiul actorului, regizorul Ducu Darie. Acesta a tăcut o vreme, după care a încercat să-şi scuze părintele, lăsând de înţeles că ar avea Alzheimer.
Iată că trecerea timpului nu l-a liniştit pe Ducu, iar regizorul şi-a spus oful în cel mai recent număr al revistei VIP, recunoscând, în premieră, că s-a înfuriat din cauza pozelor porno. Mai mult, acesta o atacă indirect şi pe Anca Pandrea, pe care o consideră responsabilă de acţiunile tatălui lui.
„Pe mine m-a enervat apariţia lui în fotografiile respective, care au făcut vâlvă. Dar acest lucru nu a venit din partea lui, cred că el habar nu are. Tocmai ne bucurasem cu toţii la ziua lui, când a împlinit 80 de ani. Fix la patru luni după aceea, au apărut pozele, fapt care m-a amărât", a declarat Alexandru Darie pentru „VIP".
Contactată telefonic de Click!, Anca Pandrea nu a fost surprinsă să audă aceste acuzaţii.
„Nu merită să-i răspund. Dacă într-adevăr îi păsa de tatăl lui, trebuia să-i dea un telefon. Când a împlinit Iura 80 de ani, eu l-am sunat şi l-am rugat să vină la petrecere, chiar am insistat", ne-a declarat Anca Pandrea.
Au primit oferte să joace în filme porno
Imediat după ce au pozat în ipostaze erotice, Iurie Darie (81 de ani) şi Anca Pandrea (64 de ani) au atras atenţia producătorilor din industria XXX. Celebrul regizor Zoltan Nagy i-a lăudat pentru curaj şi le-a făcut o ofertă tentantă.
„Sunt simpatici şi, cu siguranţă, ar putea juca în producţii XXX. Ar lua şi 200 de euro pentru o scenă. Iurie Darie, la vârsta lui, ar deveni un mic star, mai ales dacă este şi potent", ne-a spus Zoltan, la vremea aceea. Iurie Darie şi Anca Pandrea s-au dezbrăcat în pat şi au pozat sexy pentru ziarul Naţional.
sursa: Click
Lista mea de bloguri
-
Știrile zilei – 1 mai 2025Acum 12 ore
-
-
-
-
-
-
Discursul sustinut la Gala News.ro din 8 aprilie 2025Acum 3 săptămâni
-
-
-
ArchivedAcum 2 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 2 ani
-
A gamified warAcum 3 ani
-
Hello world!Acum 3 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 8 ani
-
-
-
-
-
gamesAcum 14 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 4 ani
-
Standard PostAcum 7 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 12 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 13 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Iubire si Onoare episodul 64 din 10.02.2011 VIDEO Episodul 64 pe iubiresionoare.acasatv.ro
-
Urmariti LIVE VIDEO: Stirile Kanal D de la ora 12:30 , emisiunea din 24.02.2011 prezentata de Silvia Ionita azi de la ora 12:30 pe Kanal ...
-
Jucătorii echipei Chelsea sunt, de aproximativ un an, victimele unet farse făcute periodic la baza de pregătire de la Cobham, ei găsindu-şi ...
-
Iubire si Onoare Episodul 73 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 73 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 73 VIDEO ONLINE Episodul 73 pe iubiresionoare.a...
-
Iubire si Onoare episodul 69 din 21.02.2011 VIDEO Episodul 69 pe iubiresionoare.acasatv.ro
-
STEAUA II, 33. Cezar Lungu, 2. Bogdan Mustata, 6. Alexandru Iacob, 11. Lucian Filip, 5. Florin Bejan, 8. Alexandru Lazar, 4. Ionut Mihai, ...
-
In anul care a trecut, Pro Tv a reusit sa fie lider de audienta in majoritatea covarsitoare a timpului. Indiferent ca a fost vorba de stiri...
-
Live Broadcast by Ustream.TV Live video Vaslui - Steaua la Digi Sport azi de la ora 20:00. Click aici pentru a urmari live video partida pe ...
-
FC SEVILLA - ŢSKA MOSCOVA , LIVE VIDEO click aici pentru live www.boomsport.ro CLICK AICI PENTRU REZUMATUL PARTIDEI ARSENAL - FC PORTO ...
-
O britanică în vârstă de 20 de ani, din Londra, a murit din cauza unor complicaţii medicale, după ce şi-a făcut operaţie estetică la fese, î...
Response to "Fiul lui Iurie Darie o acuza pe Anca Pandrea pentru pozele porno de anul trecut"
Leave A Reply