vineri, 11 martie 2011

Japonia a declarat stare de alertă nucleară după seismul cu magnitudinea de 8,9

Posted on 13:10 by Cioara Andrei

Un incendiu a izbucnit la centrala nucleară Onagawa, din prefectura Miyagi, în urma cutremurului devastator ce s-a produs vineri în Japonia. Incendiul a izbucnit în sala turbinelor, potrivit agenţiei Kyodo News. Deşi nu sunt scurgeri radioactive, a fost declarată stare de alertă nucleară.

Anterior, operatorul de la instalaţia nucleară din Fukushima a raportat o "situaţie anormală". Instalaţia nucleară a întreprins o închidere de urgenţă.
Sistemele de răcire a reactorului s-au închis la unitatea 1 şi unitatea 2 a uzinei operate de Tokyo Electric Power Co, a anunţat Ministerul Industriei. O bază a forţelor aeriene din Matsushima a fost aproape acoperită de ape în urma valurilor seismice, relatează agenţia Kyodo.

Cutremurul din Japonia, care a avut o magnitudine de moment de 8,9, a fost urmat în următoarele ore de la producerea lui de mai mult de 30 de replici cu magnitudinea cuprinsă între 5,4 şi 7,1.
Cutremurul de vineri din Japonia, care s-a produs la ora locală 14.46, a declanşat valuri seismice cu înălţimea de zece metri care au măturat coastele prefecturii Myagi. Deşi victimele şi pagubele încă nu pot fi evaluate, este probabil una dintre cele mai grave catastrofe naturale din istoria ţării.


sursa: Realitatea TV

Response to "Japonia a declarat stare de alertă nucleară după seismul cu magnitudinea de 8,9"

Leave A Reply

Lista mea de bloguri

Media

Postări populare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

TRAFIC 2

livescore in

promovare