marți, 14 septembrie 2010

Aroganţii de la LIVERPOOL iau STEAUA de sus! Vezi aici de ce!

Posted on 09:39 by Cioara Andrei


Tratată de Steaua ca un mare meci, partida de joi cu Liverpool, din grupele Europa League, e privită cu lejeritate de toată suflarea din Insulă. Antrenorul "cormoranilor" anunţă că-şi va menaja titularii în vederea meciului dificil din campionat cu Manchester United, în timp ce ziariştii confundă Steaua cu Urziceni!

În timp ce Ilie Dumitrescu se gândeşte cum să îi blocheze pe Gerrard, Torres sau Jovanovic, Roy Hodgson nu-şi face probleme: a anunţat că-şi va odihni vedetele. Englezii tratează meciul cu Steaua ca pe un antrenament cu public înaintea marelui derby cu Manchester United, de duminică. "Steven Gerrard e apt pentru meciul cu Steaua, dar să nu uităm că el şi Glen Johnson au avut două partide foarte importante pentru Anglia. Torres şi Reina au venit din Argentina după meciul Spaniei, aşa că joi va trebui să ne uităm cu atenţie la lotul nostru şi să vedem pe cine ne bazăm, pentru a le oferi câtorva dintre ei o binemeritată pauză", a declarat relaxat Roy Hodgson pentru BBC.

Confundaţi cu Unirea Urziceni
Lejeritatea cu care este văzut meciul de joi din Europa League se întinde până şi în presa britanică, cea care i-a încurcat pe steliştii antrenaţi de Ilie Dumitrescu cu Unirea Urziceni. "Daily Star" titra ieri că ultima dată când Liverpool a întâlnit-o pe Steaua a fost în februarie! Adică exact la meciul din "16"-imile Europa League dintre "cormorani" şi Unirea, iar pentru a ilustra ştirea au folosit o fotografie cu Galamaz şi compania. Iar confuzia nu are la bază, în niciun caz, ultimele evenimente din Liga I.

Vulnerabili pe partea stângă
Un lucru îmbucurător pentru antrenorul Stelei sunt problemele din apărare de pe partea stângă a lui Liverpool, fundaşul Konchesky fiind unul dintre cei mai slabi fotbalişti ai lui Liverpool în jocul cu Birmingham. Aici, Ilie Dumitrescu poate forţa. În meciul cu Birmingham, apărătorul a fost surprins avansat, iar pe partea lui s-au jucat multe baloane în adâncime, tocmai din cauză că nu se retrăgea la timp.


sursa: ProSport

Response to "Aroganţii de la LIVERPOOL iau STEAUA de sus! Vezi aici de ce!"

Leave A Reply

Lista mea de bloguri

Media

Postări populare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

TRAFIC 2

livescore in

promovare