luni, 24 ianuarie 2011
Bianca Drăguşanu era sa fie omorata de o masina

Bianca Drăguşanu a fost pe cale s-o păţească. Vineri seara, vedeta Antenei 1 se afla impreună cu Mircea N. Stoian, colegul ei de emisiune, in zona Unirii, din Bucureşti, cand o maşină a trecut razant pe langă ea. Lucrurile puteau lua o întorsătură destul de urâtă, dacă Stoian nu ar fi reuşit, în ultimul moment, să o apuce pe Bianca de un braţ şi s-o tragă din calea şoferului neatent, care se afla la volanul unui autoturism Opel, cu număr de Vâlcea.
“Bianca nu realizează pe lângă ce a trecut. Dacă nu o trăgeam la timp, imbecilul care venea cu viteză o făcea praf. Era exact pe traiectoria maşinii. Nu puteam merge normal pe trotuar, pentru că era plin de autoturisme parcate”, ne-a declarat Mircea N. Stoian. Seara, a lovit ea cu maşina un alt automobil La doar câteva ore mai târziu de incidentul din zona Unirii, Bianca a reuşit să producă chiar ea un accident. Fosta blondă a lui Bote a vrut să iasă dintr-o parcare cu BMW-ul său şi a lovit cu spatele un automobil Mercedes.
Bianca şi şoferul maşinii accidentate au negociat câteva minute bune valoarea despăgubirilor, însă, se pare, nu au ajuns la nici un rezultat. Drept urmare, câteva ore mai târziu, ea a cerut sfatul unui echipaj de poliţie, pe care l-a găsit chiar în trafic.
A doua zi, şi-a dus sora la cumpărături Bianca şi-a revenit repede din şocul pe care l-a trăit vineri. A doua zi, ea şi-a scos sora la cumpărături, la un mall bucureştean. Bianca şi Oana au bătut magazinele timp de câteva ore şi au profitat din plin de sezonul reducerilor.
sursa: Liberatea
Lista mea de bloguri
-
-
Recorder Talks despre educațieAcum 4 ore
-
-
-
Drumul spre MarteAcum 6 zile
-
Dragă AmzaAcum o lună
-
-
-
-
-
ArchivedAcum 3 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 4 ani
-
Hello world!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 14 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 17 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
A aparut ENCICLOPEDIA Disney pentru copii, care este de mare folos si cadrelor didactice care lucreaza cu elevi mai mici sau cu nevoi spec...
-
ONLINE VIDEO: EZEL episodul 7 VIDEO . Click aici pentru a urmari video online serialul turcesc "EZEL" episodul 7 .
-
Mai jos puteti urmari o galerie foto cu sala de popice din orasul Petrila. Sala a fost refacuta in anul 2007 de catre primaria orasului...
-
TVR1 contină seria producţiilor sud-coreene, care i-au adus audienţe neaşteptat de mari. Astfel, din 16 martie, serialul Legendele palatului...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Stirile PRO TV de la ora 19:00 , emisiune prezentata de Andreea Esca azi de la ora 19:00 pe PRO TV. Click aici pentru a...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Masterchef , emisiunea din 24.04.2012 prezentata de Razvan Fodor azi de la ora 20:30 pe PRO TV. Click ...
-
Directorul Gazetei Sporturilor a rămas fără pachetul de ţigări la intrarea la meciul AS Roma-Şahtior Doneţk. Am stat cu o mână pe portofel ş...
-
ONLINE VIDEO: Iubire si Onoare episodul 42 VIDEO . Ramai aici pentru a urmari video online serialul romanesc "Iubire si Onoare" ep...



Response to "Bianca Drăguşanu era sa fie omorata de o masina"
Leave A Reply