luni, 7 februarie 2011
Andreea Bălan a rămas şi fără bani, şi fără casă!
În urmă cu aproape 4 ani, cântăreaţa a scos 90.000 de euro din buzunar pentru un apartament într-un complex rezidenţial din Capitală.
Problema e că acel complex, aflat în faza de proiect pe hârtie la acel moment, nu s-a mai concretizat, pentru că dezvoltatorul a dat faliment şi nu a mai predat apartamentele la cheie.
Încă de atunci, Andreea s-a chinuit să-şi recupereze banii, dar în zadar, şi şi-a cumpărat între timp o altă locuinţă.
„Am încercat să nu mă gândesc la banii investiţi acolo. Dacă sunt sănătoasă, fac eu suficient cât să-mi fie bine”, spune ea pentru Ring.
În aceeaşi situaţie cu ea sunt alţi 1.000 de păgubiţi care se luptă în instanţă pentru recupererea banilor.
”Probabil că există două soluţii - ori vor termina blocurile în doi-trei ani şi ne vom lua apartamentele, ori primim o parte din bani, dar nu va fi nicidecum suma pe care am dat-o.”
Face bani din imaginea sexy
Artista crede că succesul se datorează în parte şi imaginii provocatoare: „În acest clip nu apar mai sexy decât în «Trippin’». Acolo am dansat în costum de baie şi am depăşit limita intenţionat. Drept dovadă, clipul are peste 3,6 milioane de vizualizări pe YouTube şi a fost semnat cu Ultra Records în America. Imaginea sexy întotdeauna vine să completze un produs şi uneori ajută la vânzarea/promovarea lui. Acest lucru se întâmplă de când există industria muzicală în toată lumea. În străinătate, la nicio artistă nu lipseşte imaginea sexy implementată sub diferite forme”.sursa: Click
Lista mea de bloguri
-
-
-
-
-
-
Dragă AmzaAcum 4 zile
-
Social media depaseste search-ul la volumele de publicitateAcum o săptămână
-
-
-
-
ArchivedAcum 3 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 4 ani
-
Hello world!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 13 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 17 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Iubire si Onoare Episodul 82 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 82 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 82 VIDEO ONLINE Episodul 82 pe iubiresionoare.a...
-
Urmariti LIVE VIDEO:Iubire si Onoare astazi 23.02.2011 episodul 71, de la ora 20:30 pe Acasa TV. Click aici pentru a urmari live video seria...
-
Ion Hobana a murit aseară, la Spitalul Colţea din Capitală, după o lungă suferinţă. Hobana a vorbit cu reporterii Adevăr...
-
In anul care a trecut, Pro Tv a reusit sa fie lider de audienta in majoritatea covarsitoare a timpului. Indiferent ca a fost vorba de stiri...
-
Moraes: "Am acceptat salariul oferit de Becali! M-am înţeles cu Steaua" Moraes vine marţi la Bucureşti pentru a semna cu Steaua! V...
-
iubire ascunsa episodul 66 din 19.03.2011 Episodul 66 part 1 de Kriss19 Episodul 66 part 2 de Kriss19 Episodul 66 part 3 de Kriss19
-
Live video Werder Bremen - Bayern azi de la ora 16:30. Click aici pentru a urmari live video partida pe net.
-
Rodica Culcer, actualul şef al Departamentul Emisiuni Informative şi Sport din Televiziunea Publică, a negat acuzaţiile care i-au fost adus...



Response to "Andreea Bălan a rămas şi fără bani, şi fără casă!"
Leave A Reply