luni, 21 februarie 2011
Daniela Crudu s-a destrabalat din nou, acum in Bellagio
Daniela Crudu este spaima cluburilor de fiţe! Asistenta lui Capatos îşi merită toţi banii cu care e închiriată la petreceri căci nu se dă în lături de la nimic când vine vorba de distracţie şi lasă orice inhibiţie la o parte. De Valentine's Day, ea s-a pus pe testat masculi, fiind în căutarea unui soţ, fie şi pentru o noapte.
Vineri seară, în club Bellagio, Bianca i-a căutat Danielei un pretendent. După ce le-au verificat la sânge băieţilor cardurile şi i-au pus să facă flotări la greu, Daniela şi-a ales un soţ cu contul gras, cu care s-a măritat doar pentru câteva minute însă.
Nu a durat mult şi bruneta s-a suit cu un alt bărbat sus pe bar, unde a început să-i toarne într-o veselie tequila pe gât. N-a prea avut ţintă, pentru că băutura a ajuns şi pe corp.


După ce a coborât, bruneta a dat şi ea câteva shot-uri peste cap. S-a urcat apoi pe scenă cu o mitralieră cu aburi în mână şi a început să-i împuşte pe bărbaţi.
Apoi cele două asistente au fost vedetele unei prezentări de modă special concepută pentru îndrăgostiţi, purtând aripioare de Cupidon pe spate.
sursa: Click
Lista mea de bloguri
-
-
Recorder Talks despre educațieAcum 6 ore
-
-
-
Drumul spre MarteAcum o săptămână
-
Dragă AmzaAcum o lună
-
-
-
-
-
ArchivedAcum 3 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 4 ani
-
Hello world!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 14 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 17 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
A aparut ENCICLOPEDIA Disney pentru copii, care este de mare folos si cadrelor didactice care lucreaza cu elevi mai mici sau cu nevoi spec...
-
ONLINE VIDEO: EZEL episodul 7 VIDEO . Click aici pentru a urmari video online serialul turcesc "EZEL" episodul 7 .
-
Mai jos puteti urmari o galerie foto cu sala de popice din orasul Petrila. Sala a fost refacuta in anul 2007 de catre primaria orasului...
-
TVR1 contină seria producţiilor sud-coreene, care i-au adus audienţe neaşteptat de mari. Astfel, din 16 martie, serialul Legendele palatului...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Stirile PRO TV de la ora 19:00 , emisiune prezentata de Andreea Esca azi de la ora 19:00 pe PRO TV. Click aici pentru a...
-
Urmariti LIVE VIDEO: Masterchef , emisiunea din 24.04.2012 prezentata de Razvan Fodor azi de la ora 20:30 pe PRO TV. Click ...
-
Directorul Gazetei Sporturilor a rămas fără pachetul de ţigări la intrarea la meciul AS Roma-Şahtior Doneţk. Am stat cu o mână pe portofel ş...
-
ONLINE VIDEO: Iubire si Onoare episodul 42 VIDEO . Ramai aici pentru a urmari video online serialul romanesc "Iubire si Onoare" ep...



Response to "Daniela Crudu s-a destrabalat din nou, acum in Bellagio"
Leave A Reply