marți, 20 mai 2008
Marea Britanie va permite experimentele pe embrioni om-animal
Speranţă: vindecarea unor boli grave precum Alzheimer şi Parkinson
Risc: încercarea de a crea fiinţe umane prin inginerie genetică
Un embrion creat dintr-un ovul de vacă sau iepure şi impregnat cu ADN uman nu va mai fi o simplă „ipoteză teoretică”, ci o realitate din laboratoarele de cercetare din Marea Britanie chiar din acest an, în urma votului de luni din Camera Comunelor. La capătul unei dezbateri aprinse, care a durat mai multe luni în Regatul Unit, parlamentarii au dat liber la cercetările asupra unor embrioni om-animal (formate prin „amestecarea” de material genetic).
Prin urmare, toate instituţiile de presă britanice şi din lume nu au putut face abstracţie de acest moment istoric, fie că a fost privit din perspectiva deschiderii unei căi promiţătoare pentru vindecarea unor boli grave, fie că a fost privit din perspectiva unei decizii catastrofale de ordin moral.
Din prima perspectivă, geneticienii sunt convinşi că experimentele lor nu vor face decât să creeze un nucleu de celule stem, care să poată fi extrase şi folosite la „repararea” unor organe ale unor pacienţi sau la oprirea avansului unor boli degenerative grave, precum Alzheimer sau Parkinson. În acest sens, Parlamentul britanic şi-a luat un fel de asigurare că nu a aprobat crearea de „fiinţe”, căci – indiferent dacă un experiment este reuşit sau nu – celulele rezultate din combinarea de material genetic uman cu cel de la animale trebuie distruse după 14 zile.
O atitudine încrezătoare în rezultatele pozitive ale acestui „joc de-a Dumnezeu” are inclusiv premierul Gordon Brown. „Cred că ne datorăm nouă înşine şi generaţiilor viitoare să introducem aceste măsuri şi, în special, să oferim o susţinere neechivocă cercetării asupra celulelor stem, în cadrul adecvat, cu reguli şi standarde”, a scris Brown, în pledoaria sa în favoarea legii, trimisă către The Observer. Premierul s-a situat astfel în tabăra excesiv de optimistă a oamenilor de ştiinţă care cred că se poate decreta „ştiinţific” când începe viaţa umană şi cred că se poate interveni „ştiinţific” pentru a se asigura naşterea unor copii sănătoşi.
Primul pas către o lume de mutanţi?
Deşi legea britanică va avea restricţii care să nu permită părinţilor să opteze pentru a crea „copii la comandă” (să fie blond, cu ochi albaştri, înalt şi deştept etc), se va permite extinderea cercetărilor asupra naşterii de „copii salvatori”, care să aibă anumite trăsături genetice predeterminate, care să permită transplanturi către fraţii bolnavi. Totuşi, Human Genetics Alert, un ONG care nu împărtăşeşte opinia majoritară (a Cabinetului Brown, a celor ce au votat favorabil şi a comunităţii ştiinţifice), consideră că, mai devreme sau mai târziu, părinţii vor dori să aibă „copii la comandă”. Deja, în India, zeci de milioane de fetiţe perfect sănătoase sunt avortate doar pentru că părinţii îşi doresc un băiat. Or, există temerea ca părinţii să dorească să „programeze” trăsăturile copiilor.
Taţii – declaraţi „nenecesari” prin lege?
Ieri, o prevedere şi mai controversată urma să fie supusă la vot în Parlamentul britanic. Până acum, legislaţia impunea clinicilor de fertilizare artificială să ţină seama de necesitatea ca un copil să aibă un tată înainte de a acorda un tratament unei paciente. Acum, grupările de lobby în favoarea dreptului lesbienelor de a avea un copil sau al femeilor care, sătule de eşecuri sentimentale, îşi doresc un copil „de una singură”, insistă ca parlamentarii să anuleze acestă obligativitate. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca, prin lege, un tată să nu mai fie considerat „necesar”. Până acum, chiar şi când sperma era primită de la un donator anonim, de costisitoarea fertilizare in vitro nu beneficiau decât viitoarele mămici care puteau demonstra că îşi vor creşte copilul alături de un bărbat.
„Cred că ne datorăm nouă înşine şi generaţiilor viitoare să introducem aceste măsuri şi, în special, să oferim o susţinere neechivocă cercetării asupra celulelor stem, în cadrul adecvat, cu reguli şi standarde” - Gordon Brown (Premierul Marii Britanii)sursa: www.gandul.info
Lista mea de bloguri
-
-
-
-
-
-
Dragă AmzaAcum 4 zile
-
Social media depaseste search-ul la volumele de publicitateAcum o săptămână
-
-
-
-
ArchivedAcum 3 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 4 ani
-
Hello world!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 13 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 17 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Iubire si Onoare Episodul 82 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 82 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 82 VIDEO ONLINE Episodul 82 pe iubiresionoare.a...
-
Urmariti LIVE VIDEO:Iubire si Onoare astazi 23.02.2011 episodul 71, de la ora 20:30 pe Acasa TV. Click aici pentru a urmari live video seria...
-
Ion Hobana a murit aseară, la Spitalul Colţea din Capitală, după o lungă suferinţă. Hobana a vorbit cu reporterii Adevăr...
-
In anul care a trecut, Pro Tv a reusit sa fie lider de audienta in majoritatea covarsitoare a timpului. Indiferent ca a fost vorba de stiri...
-
Moraes: "Am acceptat salariul oferit de Becali! M-am înţeles cu Steaua" Moraes vine marţi la Bucureşti pentru a semna cu Steaua! V...
-
iubire ascunsa episodul 66 din 19.03.2011 Episodul 66 part 1 de Kriss19 Episodul 66 part 2 de Kriss19 Episodul 66 part 3 de Kriss19
-
Live video Werder Bremen - Bayern azi de la ora 16:30. Click aici pentru a urmari live video partida pe net.
-
Rodica Culcer, actualul şef al Departamentul Emisiuni Informative şi Sport din Televiziunea Publică, a negat acuzaţiile care i-au fost adus...




Response to "Marea Britanie va permite experimentele pe embrioni om-animal"
Leave A Reply