luni, 28 iulie 2008
Pandurii - Dinamo 1-1
Dinamo rateză startul în cursa pentru campionat după semieşecul de la Tg. Jiu. "Alb-roşii" au terminat la egalitate (1- 1) la capătul unui meci fără ritm, în care echipele s-au anihilat reciproc.
Meciul a început cu Pandurii în atac, Vasilache reuşind mai multe faze specaculoase, dar aceştia s-au stins repede.
Cu toate acestea, Dinamo, fără Bratu, suspendat, înscrie prin Boştină în minutul 41, după o deviere a lui Miranda, dar golul este anulat petru un fault inexistent în atac şi rămâne 0 - 0, rezultat cu care echipele au intrat la cabine. În repriza a doua, Dinamo intră mai determinată în teren şi reuşeşte să înscrie prin Torje, în minutul 55, după o pasă foarte bună de pe partea stângă, dată de Adrian Cristea.
Dinamo a încercat să îngheţe meciul, dar în minutul 84 Alexandru Piţurcă reia din mijlocul careului mare o centrare perfectă a lui Vasilache, iar Lobonţ nu face decât să scoată mingea din poartă. Elevii lui Mircea Rednic încercă să dea lovitura de graţie pe finalul meciului, dar scorul rămâne 1 - 1.
Pandurii reuşeşte să ia un punct preţios pe teren propriu în faţa unei echipe care vrea titlul, iar Rednic mai are multe de pus la punct în jocul lui Dinamo.


Lista mea de bloguri
-
-
Cefacețide1mai?Acum 5 ore
-
-
-
-
Dragă AmzaAcum o săptămână
-
Social media depaseste search-ul la volumele de publicitateAcum 2 săptămâni
-
-
-
-
ArchivedAcum 3 ani
-
M-am mutat la CameraVAR.roAcum 3 ani
-
A gamified warAcum 4 ani
-
Hello world!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
Mandru de Elicea si PopezatuAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Media
-
06-09-2020 - Andorra 0-1 Faroe IslandsAcum 5 ani
-
Standard PostAcum 8 ani
-
-
8 - Mpfm - 31.05.12 - ora 14Acum 13 ani
-
Ezel Ep 104 part 2Acum 14 ani
-
-
Favicon from TwitterAcum 17 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Postări populare
-
Iubire si Onoare Episodul 78 VIDEO IUBIRE SI ONOARE EPISODUL 78 VIDEO - IUBIRE SI ONOARE EP 78 VIDEO ONLINE Episodul 78 pe iubiresionoare.a...
-
Live video : Real Madrid - Sevilla azi de la ora 23:00. Click aici pentru a urmari live video partida pe net.
-
canan episodul 22, canan episodul 22, canan episodul 22, canan episodul 22, canan episodul 22, canan episodul 22, canan episodul 22, cana...
-
Sergiu Nicolaescu spune că nu poate ierta niciodată un turnător care s-a dus singur la Securitate pentru a face ordine in cinematografia r...
-
Moraes: "Am acceptat salariul oferit de Becali! M-am înţeles cu Steaua" Moraes vine marţi la Bucureşti pentru a semna cu Steaua! V...
-
George Tal, tatăl copilului Danielei Gyorfi, a negat vehemnt zvonurile potrivit cărora ar fi avut o aventură cu o blondă, zilele trecute. ...




Response to "Pandurii - Dinamo 1-1"
Leave A Reply