marți, 31 august 2010

Becul de 75W, interzis de la 1 septembrie

Posted on 17:54 by Cioara Andrei


Becul incandescent de 75W va fi interzis în Uniunea Europeană începând de mâine, 1 septembrie, la exact un an după ce fratele mai mare, de 100W, a fost scos de pe piaţă. Becurile economice sunt cele care le iau locul celor incandescente, dar, pentru unii, schimbarea nu este atât de uşoară.

Valul de repulsie faţă de lămpile fluorescente, cele mai răspândite dintre becurile economice, este uşor de observat în magazine. Europenii îşi fac provizii de becuri de 75W, la fel cum s-a întâmplat anul trecut cu becul de 100W. Producătorii de astfel de becuri au mărit producţia cu 50% în august, ultima lună în care au putut să scoată pe porţile fabricilor becurile de 75W. Magazinele pot vinde aceste becuri până când epuizează stocurile, dar este de aşteptat ca, în primele luni din septembrie, stocul de becuri să fie epuizat.

LUMINA CALDĂ vs LUMINA RECE

Problema 1: Becul incandescent este şi un obicei de consum. Lumea s-a obişnuit cu lumina lui "caldă". Acum, când locul îi este luat de economica lampă fluorescentă, consumatorul acuză o "lumină rece", care îl oboseşte în timpul cititului. Medicii spun că problema este chiar mai gravă. "Lumina difuză oferită de aceste surse de lumină poate provoca diverse probleme celor cu vedere slabă", a spus un specialist al Colegiului Regal al Oftalmologilor din Marea Britanie, Larry Benjamin. Astfel, deşi folosesc cu până la 80% mai puţină energie decât cele convenţionale, becurile economice fluorescente oferă o lumină difuză. Becurile clasice consumă mai mult, dar oferă spoturi de lumină, iar contrastul este ridicat. Răspuns: Comisia Europeană arată, pe site-ul ec.europa.eu, că există becuri economice atât cu lumină rece, cât şi cu lumină caldă. "În timp ce becurile incandescente furnizează, întotdeauna, aceeaşi culoare a luminii („lumină caldă”), lămpile fluorescente compacte şi lămpile cu LED-uri oferă o gamă largă de temperaturi ale luminii (măsurate în grade Kelvin). Aceste diferenţe pot conta în anumite situaţii. Alegeţi 2700K sau „lumină caldă” pentru relaxare şi peste 4000K sau „lumină rece” atunci când lucraţi", recomandă specialiştii UE.

MERCURUL

Problema 2: conţinutul de mercur al lămpilor fluorescente. Prezenţa metalului într-o cantitate relativ mare (3-5 mg) determină gândirea unei strategii precise pentru reciclarea acestor becuri.

Răspuns: Asociaţia pentru Protecţia Consumatorului din România (APCR) spune că autorităţile trebuie să verifice dacă magazinele îşi respectă obligaţiile de colectare de becuri economice. Ideea este că, în fiecare magazin din care cumperi un bec economic ar trebui să existe un punct de colectare a acestor deşeuri periculoase.

Un model în Uniunea Europeană este Olanda, care a reuşit să colecteze 35% din deşeurile de obiecte luminoase. Explicaţia succesului olandez stă într-o amplă campanie a statului, susţinută de producători, se arată în articolul "De ce trebuie să reciclăm becurile arse", publicat de evz.ro în luna iulie. În acelaşi articol, găsiţi o listă a locurilor unde puteţi duce becurile arse.

PREŢUL

Problema 3: Becurile economice sunt scumpe, consideră cei mai mulţi dintre consumatori. În timp ce un bec incandescent de 75 W costă aproximativ 1,5-2 lei, unul economic este de zece ori mai scump. Becurile economice sunt LED-urile (light-emitting diode - diodă emiţătoare de lumină), CFL-urile (compact fluorescent lamp - lampă fluorescentă compactă) şi lămpile cu halogen.

Răspuns: Durata de viaţă a becurilor economice este mult mai mare decât cea a becurilor cu incandescenţă. La fel şi eficienţa energetică, astfel încât se pot face economii pe termen lung, subliniază specialiştii.

Există însă un detaliu mai puţin cunoscut legat de lămpile fluorescente compacte (CFL-urile). În spaţii în care aprindeţi şi stingeţi lumina des, nu trebuie să utilizaţi lămpi fluorescente standard. "Cele standard (cu 3000-6000 de comutări aprins/stins) nu trebuie utilizate în spaţii în care este posibil să fie aprinse şi stinse des, adică de mai mult de trei ori pe zi, de exemplu în toalete. Este posibil ca lămpile să nu aibă durata de viaţă indicată pe ambalaj. Totuşi, există lămpi fluorescente compacte speciale, care pot rezista la 1 milion de comutări şi care corespund acestui tip de utilizare", arată site-ul ec.europa.eu.

Becurile cu incandescenţă nu prezintă această problemă.

APRINDEREA

Problema 4: Becuri economice cum sunt CFL-urile se aprind destul de greu şi furnizează cantitatea maximă de lumină după zeci de secunde. Uniunea Europeană recunoşte acest dezavantaj al lămpilor fluorescente. "[Lămpilefluorescente] standard au nevoie de mai mult timp până se aprind şi pot furniza cantitatea maximă de lumină (până la 2 secunde pentru a se aprinde şi până la 60 de secunde pentru a ajunge la 60% din cantitatea totală de lumină pe care o pot furniza)", se arată pe site-ul citat mai sus.

Răspuns: Există lămpi fluorescente compacte speciale care se aprind aproape la fel de repede ca alte tipuri de lămpi, arată site-ul Comisiei Europene.


sursa: Evenimentul Zilei

Response to "Becul de 75W, interzis de la 1 septembrie"

Leave A Reply

Lista mea de bloguri

Media

Postări populare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

TRAFIC 2

livescore in

promovare